10 sfaturi pentru o nunta fara stres
February 6, 2023
Fotograf nunta Constanta | 10 sfaturi pentru o nuntă fără stres
În sfârșit, a venit ziua mult visată – ziua nunții! Însă drumul către ea poate fi deseori plin de provocări. Multe idei de pus în practică, multe alegeri de făcut și totul poate deveni foarte rapid copleșitor. Pentru ca evenimentul să iasă perfect, detaliile trebuie planificate din timp. Am pentru voi, câteva sfaturi pentru o nuntă fără stres.
10 sfaturi pentru o nuntă fără stres
- Planul nunții – începeți prin a pune pe hârtie fiecare lucru ce trebuie făcut până în ziua nunții. Practic, un To-Do list mai amplu al nunții. Împărțiți apoi lista pe perioade pe de timp: ce este de făcut cu un an înainte, cu 6 luni înainte, cu 3 luni înainte și așa mai departe. Vă ajută să vedeți cu alți ochi organizarea evenimentului și tot ceea ce aveți de pus la punct.
- Apelați la un wedding planner. Da, știu, un wedding planner înseamnă un cost suplimentar. Însă vă va ajuta enorm. Veți avea o nuntă organizată ca la carte și nu veți pierde timp căutând furnizorii perfecți pentru evenimentul vostru.
- Nu vă temeți să delegați. Dacă nu aveți un wedding planner, sfatul meu ar fi să delegați o persoană apropiată să vă ajute cu treburile organizatorice din ziua nunții și nu numai. Emoțiile sunt mari și este foarte posibil să vă scape anumite aspecte. Credeți-mă pe cuvânt, orice ajutor este binevenit.
- Confirmați prezența invitaților la nuntă. Astfel veți putea gestiona mai bine atât așezarea la mese, cât și partea de food & drinks.
- Organizați cu atenție ziua – Dacă nu știați, fiecare nuntă are nevoie de un program. Astfel, toți cei implicați în eveniment vor ști ce au de făcut. Încercați să organizați programul zilei cât mai realist. Setați-vă așteptările pe măsură și acceptați că vor fi mici decalaje și situații neprevăzute. Vom vorbi despre program, mai detaliat, în altă postare.
- Aveți grijă de voi! Poate că pare de la sine înțeles, dar un somn bun înainte de nuntă poate face minuni. Fiți odihniți în ziua nunții, hrăniți-vă și hidratați-vă corespunzător.
- Aveți grijă de timpul vostru. Evitați drumurile lungi. Timpul este foarte prețios în ziua nunții și nu vreți să îl pierdeți blocați în trafic. Nu cred că vă doriți să dați peste cap programul zilei.
- Alegeți prestatorii de servicii din timp. Dacă știți că doriți să colaborați cu un anume prestator de servicii, contactați-l din timp pentru a vă rezerva data. În cazul fotografului (și al videografului), sfatul meu este să îi studiați cu atenție portofoliul și să stabiliți o întâlnire cu acesta. Astfel vă puteți face o idee dacă fotograful pe care ați “pus ochii” este potrivit pentru evenimentul vostru. Căutați să rezonați cu cel (sau cea) care urmează să vă ofere amintiri.
- Atmosfera de la restaurant este și ea foarte importantă pentru a avea o nuntă fără stres. Alegeți o formație (sau de ce nu, un DJ) care să creeze atmosferă și să scoată invitații la dans. Puteți stabili înainte cu aceștia genurile muzicale pe care vreți să le ascultați la petrecere. Totodată, aveți în vedere că voi veți da tonul petrecerii. Pregătiți-vă să fiți prezenți pe ringul de dans alături de invitați.
- Zâmbiți, zâmbiți, zâmbiți! Sună a ceva ce v-ar spune un fotograf, așa-i? Lăsând gluma la o parte, încercați să fiți cât mai relaxați (știu, e greu) și să vă bucurați de această zi unică. Nici nu vă dați seama cât de repede trece.

Cu siguranță sunt foarte multe vorbit pe această temă. Sper totuși că aceste 10 sfaturi pentru o nunta fără stres să vă ajute, măcar un pic, în organizarea evenimentului mult visat.
Până data viitoare, mult spor la pregătiri!
2

