Praga – jurnal de calatorie
Prague isn’t just a city, but an entity of some kind. (Sezin Koehler)
Praga, capitala Republicii Cehe, este situată în centrul Europei — poate puţin mai la nord şi mai la vest decât au mulţi impresia — pe malurile râului Vltava. Faimosul oraş vechi îşi are cuibul în „cupa” dintre câteva dealuri unduitoare. Este un oraş minunat conservat, cu o arhitectură remarcabilă, cu un număr mare de splendide clădiri vechi, străduţe întortocheate şi monumente celebre cum ar fi, Podul lui Carol (Karlův most), Piaţa oraşului vechi (Staroměstské náměstí), Castelul praghez (Pražský hrad) etc.
Frumuseţea Pragăi este aproape magică şi de aceea turişti care au vizitat-o odată, revin de regulă după un anumit timp. Puține orașe au o asemenea atmosferă și istorie, o asemenea măiestrie de artă magnifică și arhitecturală. Regimul comunist, care a stăpânit oraşul vreme de 40 de ani, a făcut ca până în anul 1989 turiştii străini să viziteze rar oraşul. Revoluţia de catifea din 17. noiembrie 1989 (în prezent sărbătoare naţională) a schimbat totul şi, de la o zi la alta, Praga a devenit astfel una dintre cele mai populare destinaţii din Europa. Praga „Alma Mater“ , este un leagăn cultural cu numeroşi iluştrii scriitori, artişti, atleţi, sportivi, modele şi regizori de filme.
Oraşul, care nu a fost devastat de cel de-al doilea război mondial, oferă impresii de neuitat oferite chiar şi numai de o simplă plimbare pe străzile în care stilurile baroc, rococo şi secesionist care au fost restaurate. Împrejurimile monumentelor de importanţă turistică dispun de zone pietonale, permiţând astfel deplasarea liberă în jurul lor. Chiar numai după trei sa patru zile petrecute în Praga, acesta va creea cu siguranţă o impresie puternică. Este bine ca în primele zile ale vizitei în Praga sa se facă excursii pe jos, însoţite de ghid.
Praga ştie să-şi trateze turiştii. În oraş aterizează avioanele multor companii aviatice, inclusiv cele ale companiilor low-cost. Praga dispune de un număr mare de hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, unele dintre ele oferind interesante reduceri de preţuri în cazul rezervării din timp a locurilor. În oraş transportul se poate face atât cu metroul, cât şi cu autobuzul sau tramvaiul, însă cel mai indicat este mersul pe jos, pentru a putea admira în voie acest “muzeu în aer liber”.
La final, sa nu uit sa va spun si despre echipamentul folosti, ca doar este site-ul unui fotograf. La indemana in aceasta calatorie am avut un Nikon D90 cu diferite obiective (zoom si fixe)

